上海的月亮: RO -- LARRY ROMANOFF: Evreii si Revolutiile

de Larry Romanoff, 12 septembrie, 2022

Traducerea: CD

CHINESE ENGLISH FRENCH ROMANIAN POLSKI PORTUGUESE

Introducere

O mare parte din așa-numita „istorie” care am fost predată în școlile noastre nu a fost atât de precisă pe cât am fi crezut. În special, editorii de carte, cu viclenie dinainte gândită, au reușit să elimine multe dintre cele mai importante informații necesare pentru a ne oferi o înțelegere reală a lumii în care trăim. După eliminarea a probabil 50% dintre faptele cruciale, o mare parte din restul care ne-a fost prezentat este în fapt fals.

Și mai rău, au reușit să construiască o narațiune istorică deconectată, care pare fără legătură și astfel ne împiedică să putem conecta punctele necesare pentru a vedea imaginea de ansamblu așa cum este (sau a fost) cu adevărat.

Pentru a înrăutăți lucrurile, profesorii noștri, după ce au fost educați în același sistem, sunt ei înșiși ignoranți cu privire la majoritatea faptelor cruciale.

În acest eseu, voi încerca să prezint câteva secțiuni majore ale unui segment important al istoriei noastre, astfel încât relațiile să poată fi făcute și imaginea discernuită în ansamblu.

Spre deosebire de textele noastre de istorie propagandizate, revoluțiile au rezultat rareori dintr-o „combustie spontană a ordinii sociale”, așa cum a scris cineva.

Cel mai adesea, chibritul este aprins de o „agenție secretă care se ascunde în sanctuarele întunecate ale anumitor forme de masonerie”, care are inevitabil o origine „clar evreiască”.

Istoria noastră înregistrată a omis, în toate cazurile, identitățile etnice ale instigatorilor și ale principalilor jucători și, cu puține excepții (în special Franța și Rusia), a îngropat cu totul faptul acestor revoluții. Țările europene au avut două valuri de revoluții la o distanță de aproximativ 100 de ani, îndreptate spre răsturnarea monarhiilor, dar acesta a fost doar începutul.

Puțini par să conștientizeze astăzi că mișcarea comunistă a fost mai mult sau mai puțin o creație evreiască 100%, una înclinată să promoveze revoluții nu numai în Europa, ci în întreaga lume. Am avut Troțki și Lenin în Rusia, lojile masonice evreiești în Franța, o lovitură de stat de succes în Mongolia, Bela Kun în Ungaria, Rosa Luxemburg în Germania, tentative de revoluții comuniste în SUA (Emma Goldman) și Canada, China (Voitinsky), Bettelheim (Austria) și multe altele.

Ceva fundal istoric

Paragrafele imediat următoare sunt un extras prescurtat dintr-un articol anterior, intitulat „Este timpul să arunci democrația la gunoi – Partea 1 – Originea”. (1)

Majoritatea tuturor știe că evreii au fost expulzați de secole în mod repetat din națiune după națiune, cel puțin în ultimii 700 sau 800 de ani, expulzările având loc adesea la fiecare 50 de ani și ceva. Acest lucru este bine documentat, dar este interesant că nimeni nu pare să fi acordat atenție exact când au încetat aceste expulzări sau, mai important, de ce au încetat. Trebuie să reluăm o istorie din Europa de Est.

Cu multe secole în urmă, limitele estice ale Europei dintre Caucaz și Volga erau conduse de un stat evreiesc cunoscut sub numele de Imperiul Khazar, (2) (3) vârful puterii sale din secolele VII până în secolele al X-lea d.Hr. Khazarii erau un popor de origine turcă care, din motive neclare, au ales să adopte iudaismul ca religie în jurul anului 750 d.Hr., dar de importanță critică este faptul că nu erau evrei, nu în niciun sens al sensului acelui cuvânt. Erau în întregime turci și est-europeni, genetic mai strâns înrudiți cu triburile hunice, uigure și maghiare decât cu sămânța lui Avraam, Isaac și Iacov. (2 – p. 17)

Khazarii erau războinici nomazi, „oameni sălbatici cu fețe hidoase și maniere de fiare sălbatice, băutori de sânge”. Un scriitor armean se referă la ei ca la „mulțimea oribilă”. Ei au fost, fără îndoială, una dintre cele mai violente și crude dintre speciile de animale care au locuit vreodată pe pământ, fără nici un folos pentru viață în afară de a lor.

Khazarii erau un popor atât de violent, brutal și sălbatic încât sunt descriși ca fiind „temuți și detestați mai presus de toate popoarele din acea regiune a lumii”. Se știe puțin despre originea lor, deoarece istoricii evrei și editorii de carte i-au scos din istoria noastră și fac tot posibilul astăzi pentru a nega chiar și existența acestor oameni.

Acești khazari din Europa de Est erau fără îndoială cele mai urâte și de temut popoare din toată Europa la acea vreme, poate din toată istoria. Setea de sânge și cruzimea lor erau legendare, ca să nu mai vorbim despre lăcomia lor. (4) (5) Va fi semnificativ faptul că înainte de momentul adoptării iudaismului, religia khazară era una de închinare falica.

Imperiul Khazar a luat sfârșit când popoarele Europei, incapabile să tolereze brutalitatea lor sălbatică, s-au legat împreună, au exterminat Imperiul și i-au împrăștiat pe khazarii supraviețuitori în cele patru vânturi. Au fost învinși în primul rând de ruși în jurul anului 965 d.Hr., dar au persistat într-o măsură semnificativă, suferind diferite exterminări suplimentare până la sfârșitul anilor 1300, când Genghis Khan i-a curățat și a ocupat tot teritoriul lor anterior.

Khazarii pur și simplu au „dispărut” din istorie, pentru a fi înlocuiți cu „evrei” care au apărut brusc aproape peste tot în același timp. Acești supraviețuitori dispersați au rămas nomazi, oameni fără națiune și fără loc – și fără loialitate față de niciun popor, națiune sau loc.

Și, așa cum subliniază Koestler, acesta este „leagănul celei mai puternice părți numeric și dominantă din punct de vedere cultural a evreilor moderni”. Și într-adevăr, am citit publicații evreiești care susțin categoric că (pentru a parafraza,) „s-ar putea spune la fel de bine că nu mai sunt „evrei adevărați” în lume, că cel puțin 95% dintre toți evreii sunt khazari europeni”. Ei dau evreilor adevărați, semiți un nume prost.

Lăcomia a condus această diasporă khazariană către bănci și bani, în timp ce brutalitatea lor nativă s-a apretat bine comerțului cu sclavi si toate ocupațiile pe care le-au urmat de atunci. Lipsa lor naturală de adăpost și diferența fundamentală cu alte triburi umane au fost probabil responsabile pentru lipsa lor de loialitate față de orice națiune sau popoare, iar brutalitatea lor crudă aparent înnăscută, împreună cu perversiunile lor sexuale aparent și înnăscute, au explicat deplasarea lor către ocupații precum comerțul cu sclavi, răpirea a nenumărate tinere pentru vânzare în hareme din întreaga lume și pentru răpirea și castrarea tinerilor pentru a servi ca eunuci în aceleași hareme.

Acesta din urmă poate să fi explicat și trecerea lor bruscă către iudaism, Talmudul babilonian rezonând bine cu înclinațiile lor sexuale, un fel de „spirit înrudit” la care erau destul de dispuși și receptivi. Natura lor violentă și independentă s-a manifestat, de asemenea, printr-o puternică nedorință de a accepta supunerea sau subordonarea unei morale sau puteri conducătoare și, cel mai definitiv, a respins asimilarea.

Problemele lor erau multe. Acești khazari (acum „așa-zișii” noștri evrei) erau de asemenea urâți cu amărăciune pentru cultivarea lor fiscală. Procesul a fost simplu. Ei ar aborda un monarh cu propunerea de a plăti anual în avans întregul venit fiscal al regatului său, într-o sumă forfetară, în schimbul căreia ar avea dreptul de a percepe și de a colecta impozite de la cetățeni în anul următor, pentru a recupera. „investiția” lor și să obțină profit.

Teoria era solidă; practica brutală. Acești așa-numiți evrei ar crea, percepe și colecta taxe în natură și volum care ar zgudui imaginația și, în cele din urmă, ar falimenta o întreagă națiune. Mulți monarhi ar descoperi că colectarea impozitelor progresează fără limită până când întregul regat era în pragul unei revoluții, moment în care acești așa-ziși evrei vor fi expulzați din țară, uneori li se permitea să-și ia prada cu ei, alteori fiind confiscata la ieșire.

În fiecare caz, această diasporă „evreiască” a împins lucrurile până la punctul în care o expulzare în masă a fost considerată singura salvare a unei țări.

Am fost timp de generații expuși povești despre „evreii” expulzați din diferite națiuni din motive de antisemitism, dar acest lucru nu a fost niciodată adevărat. În primul rând, și din nou, acești oameni nu erau evrei semiti și au fost expulzați pentru crimele și lăcomia lor, fără legătură cu originea lor etnică (falsă).

Astăzi nu se știe că expulzările nu au încetat niciodată cu adevărat. Cuba a expulzat toți evreii după revoluție. Japonia i-a expulzat pe toți evreii în două valuri înainte de al Doilea Război Mondial, iar primul act al lui Mao de asumare a puterii a fost expulzarea tuturor evreilor din China. Germania a încercat același lucru (în Madagascar) înainte de al Doilea Război Mondial, dar nu a reușit. Acestea au fost toate din motive similare și multe altele astfel există astăzi.

Rădăcinile Revoluției

Ne putem imagina că aceste expulzări repetate din zeci de țări, poate la fiecare 50 de ani sau cam asa ceva, timp de sute de ani, ar deveni incomode și obositoare. Problema principală era că oamenii erau supuși capriciului unui monarh – al unui singur om – care avea puterea și puterea de a-i expulza și de a le confisca bunurile după bunul plac. Subversia și revoluția s-ar putea să nu fi fost atât de dificile când considerăm că monarhii au fost adesea intransigenți și brutali și cu propriile lor populații.

Evreii au produs două runde de revoluții în Europa când au simțit vânturile de expulzare, primul set ne producând niciun beneficiu de durată pentru khazarii noștri, un monarh neprietenos fiind rapid înlocuit cu altul cu sentimente similare și cu preocupări similare pentru propria longevitate.

Evreii khazari au găsit o cale mai bună. Concepția a fost genială, procesul simplu, teoria eminamente seducătoare. „Nu avem nevoie de un rege. O țară este ușor de gestionat. Putem forma un guvern din oameni. Ne putem conduce singuri. Gata cu războaiele inutile, cu taxele pedepsitoare, fără monarh care trăiește în lux în timp ce murim de foame. Putem face asta și noi înșine și să fim liberi.”

Și, bineînțeles, evreii puteau ghida poporul către formarea unui guvern eficient, în primul rând prin crearea a două „partide” din care poporul ar putea alege și cu capacitatea de a îndepărta o parte dacă nu este satisfăcătoare și de a selecta pe cealaltă, păstrând-o astfel "sinceră". Știm cum a ieșit.

Țăranii erau extaziați cu viziuni utopice, în timp ce elitele erau și mai extaziate pentru că și-au dat seama încă de la început că liderii guvernamentali nu pot proveni decât din grupul lor. Acești așa-ziși evrei ofereau elitelor controlul total asupra întregii lor țări și erau dispuși să finanțeze tranziția. Cum ai putea refuza o astfel de oferta?

Pentru a pune acest lucru în perspectivă, întreaga poveste s-a desfășurat pe parcursul a 200 de ani sau mai mulți, a implicat mii de khazari, uneori acționând independent, dar adesea în mod concertat, și cu greșeli, erori și învățare înainte ca produsul final să fie stabilit ferm. Deci, în acest sens, este puțin simplist să spui pur și simplu „Evreii au creat democrația”. Cu toate acestea, așa s-a întâmplat. Aceasta a fost geneza “democrației”, cel puțin a formei multipartide de sistem electoral pe care o avem astăzi.

Motivul pentru care s-a întâmplat în acest fel este că un sistem electoral multipartit este singurul sistem de guvernare care poate fi complet corupt și controlat din culise, cu acea corupție și control instituționalizat pe perpetuitate. Este adevărat că orice fel de guvernare poate fi corupt, dar sistemul „democratic” multipartid a fost creat pentru a fi coruptibil în toate elementele sale constitutive și de unde putea fi cumpărat fiecare politician în parte, cu întreaga populație exploatată.

La început, liderii de partid au dezvoltat o mașinărie, fiecare pentru a-și imprima opiniile asupra oamenilor, dar rapid „mașina de partid” a preluat controlul asupra procesului și tot controlul a fost preluat de cei care se ocupau de acea mașinărie. Rezultatul a fost că nici politicienii, nici oamenii de astăzi nu au nicio influență în procesul care este controlat în fundal pentru orice, de la finanțare la politică.

Acesta este motivul pentru care evreii, prin controlul lor asupra mass-mediei și publicării, au promulgat neîncetat „democrația” ca o religie atât de sfântă încât chiar și dacă o examinăm sau o punem sub semnul întrebării constituie o blasfemie de cel mai înalt nivel.

A avut atât de mult succes încât există puține „democrații” prețioase astăzi care nu sunt controlate efectiv de evrei în fundal – așa-numitul „Stat profund/paralel”. SUA sunt cunoscute ca stat evreiesc, dar Canada, Germania, Suedia, Ucraina, Țările de Jos, Anglia, Franța, Italia, Australia și toate celelalte nu sunt mai bune. Chiar și Japonia este de fapt o colonie evreiască.

Culoarea Revoluțiilor

Tabloul nostru revoluționar este tulbure, deoarece am avut alte câteva categorii de revoluții induse de evrei, dintre care unele au coincis cu înlăturarea unui monarh (în special Revoluția Franceză), în timp ce altele au fost pentru o vastă tulburare socială și înlocuirea oricărui guvern cu o elită comunistă (Rusia, Germania, Ungaria, Austria, Spania).

Există încă o categorie întreagă pe care o putem numi în mod liber „Revoluții de culoare”, care au fost menite să înlocuiască guvernele existente (neevreiești) cu altele noi care ar fi controlate de evrei. Una dintre cele mai mari astfel de încercări a fost violența din China din 1989, așa-numitul „Incident din Piața Tiananmen”, care a fost în întregime o încercare (eșuată) organizată de către evreimea mondială la o revoluție a culorilor în China.

Dacă sunteți interesat să aflați mai multe, cred că acesta este recunoscut drept articolul definitiv pe acest subiect. (6) Ucraina a fost o alta (una de succes) și au existat mult mai multe astfel de încercări.

Există și alte categorii. Revoluția americană nu a avut nicio legătură cu sclavia, dar a fost într-adevăr un „război de nesupunere financiară” aplicat SUA de către bancherii evrei europeni, în primul rând Rothschild. Mai sunt și altele, precum și războaie instigate, asasinate prezidențiale comise și alte păcate de moarte, toate din aceeași sursă și din motive politice similare.

Adevărul este că în toate mișcările revoluționare din trecut există dovezi clare ale unui design comun. Acest lucru a fost valabil pentru cele două serii de revoluții europene menite să destituie monarhiile existente, pentru seria lungă de revoluții comuniste menite să înlocuiască ordinele sociale existente, pentru seria așa-numitelor „Revoluții de culoare” menite să înlocuiască guvernele existente cu noi regimuri. sub control evreiesc.

La aceasta am putea adăuga cele aproximativ 50 de așa-numitele „revoluții” în care bancherii evrei europeni din City of London au înlocuit guvernele legitime funcționale cu dictaturi brutale (America Latină, Africa), atât pentru câștiguri financiare, cât și politice, folosind în toate cazurile CIA și armata americană ca Armata privată a bancherilor. Astăzi, ei distrug țări pentru a „face lumea sigură pentru democrație”, dar mai întâi trebuiau să distrugă țări pentru a face lumea sigură pentru evrei.

Înainte și după Primul Război Mondial, a existat o serie lungă de izbucniri revoluționare grave în Portugalia, Prusia, Bavaria, Ungaria, Olanda, Elveția, Franța, Danemarca, Turcia și multe altele. În toate aceste cazuri, aceeași „influență străină” a fost în primul rând responsabilă, dar istoria pare să fi șters nu numai instigatorii, ci și evenimentele în sine.

Benjamin Disraeli, în cartea sa „Coningsby”, scrisă în 1844, a scris „acea revoluție puternică care se pregătește în acest moment în Germania și care va fi, de fapt, o a doua și mai mare reformă și despre care încă se știe atât de puține în Anglia, se dezvoltă în întregime sub auspiciile evreilor”.

Și, desigur, cei doi evrei în spatele acelei „reforme” au fost Ferdinand Lassalle și Karl Marx. „Libertatea politică este o idee, dar nu un fapt. Această idee trebuie să știi să o folosești ca momeală pentru a atrage masele de oameni pentru a-i zdrobi pe cei care dețin autoritate.”

Winston Churchill, viitorul prim-ministru al Marii Britanii, a criticat „planurile evreilor internaționali” după cum urmează:

„Această mișcare printre evrei nu este nouă. Din zilele lui Weishaupt până la cele ale lui Karl Marx și până la Troțki (Rusia), Bela Kun (Ungaria), Rosa Luxemburg (Germania) și Emma Goldman (Statele Unite), această conspirație mondială pentru răsturnarea civilizației și pentru reconstituirea societății pe baza dezvoltării oprite, a răuvoinței invidioase și a egalității imposibile, a crescut constant.

A jucat, așa cum a arătat cu atâta pricepere o scriitoare modernă doamna (Nesta) Webster, un rol cu siguranță recunoscut în tragedia Revoluției Franceze. Ea a fost izvorul principal al fiecărei mișcări subversive din timpul secolului al XIX-lea; și acum, în sfârșit, această bandă de personalități extraordinare din lumea interlopă a marilor orașe ale Europei și Americii a strâns poporul rus de părul capului și a devenit practic stăpânii de necontestat ai acelui imperiu enorm.” (7)

S-au scris multe cărți pe această temă de la sfârșitul anilor 1800 până la mijlocul și sfârșitul anilor 1900, dar aceste cărți nu mai sunt în vogă, nu sunt menționate, citite sau citate de nimeni și probabil că nu sunt citite nici de academicieni nicăieri, atenția lor fiind îndreptată doar către mai multe subiecte „aprobate”. Astfel, cunoașterea cade din conștiința lumii. Unii oameni astăzi încearcă să ne spună, dar puțini ascultă. Carroll Quigley a descoperit și a dezvăluit o parte din complot, dar plăcile de tipărire ale cărților sale au fost distruse, iar editorilor li s-a interzis să le revină.

Henry Ford și protocoalele

Seria lungă de eseuri a lui Henry Ford, intitulată „The International Jew – The World's Foremost Problem”-“Evreul international Cea mai importanta problema a lumii”, (8) scrisă la începutul anilor 1920, a încercat să atragă atenția publicului asupra chestiunii revoluțiilor instigate de evrei și multe altele, scrierile sale fiind poate chiar de mai multă importanță astăzi.

Benjamin Freedman, care fusese consilier al cinci președinți americani, a scris câteva articole care dezvăluiau o mare parte din istoria îngropată a evreilor. (9) (10). O carte excepțional de informată, intitulată „The Cause of World Unrest” – “Cauza rebeliunii mondiale”, a fost scrisă de Howell Arthur Gwynne, editorul London Morning Post din 1911 până în 1937, una pe care am folosit-o parțial ca referință pentru acest articol și care merită eminamente citită.(11)

Gwynne a scris:

„În ultimul timp, a fost publicată atât în America, cât și în Anglia o traducere a unei lucrări intitulate „Protocoalele bătrânilor din Sion”. Este greu de spus dacă este sau nu un document autentic. Dar astăzi, după experiența noastră a Războiului, a Conferinței de Pace și a faptelor evreilor din Rusia, a primit pretutindeni mult studiu și considerație serioasă.

Multe dintre profețiile sale se împlinesc în fața ochilor noștri și, din această cauză, suntem îndreptățiți să-i acordăm o credință mai mare decât ar fi putut fi posibilă acum zece ani. Scriitorii și ziarele evreiesti au negat cu indignare autenticitatea protocoalelor. Dar chiar dacă mâine s-ar aduce dovezi incontestabile că sunt un fals, tot s-ar pune aceeași întrebare pe care protocoalele au provocat-o și o provoacă în fiecare zi. Au evreii o politică externă proprie cu un scop definit?

Ar fi dificil să negați acelei secțiuni a evreilor care este cel mai bine descrisă ca politică, o politică națională definită.”

„Și dacă luăm în considerare dovezile interne în mod echitabil, înseamnă că documentul prezice o revoluție mondială și o revoluție mondială efectuată de o organizație evreiască și că revoluția e în curs de desfășurare – Revoluția bolșevică – este de fapt dusă. în principal de către evrei și este o încercare de revoluție mondială. Dacă cititorii noștri cred că o astfel de profeție ar fi putut fi făcută fără preștiință de un fanatic antisemit, atunci, desigur, nu vor accepta documentul ca fiind autentic. Dacă, pe de altă parte, ei consideră că o astfel de ipoteză este insuportabilă, atunci există doar alternativa ca documentul să fie autentic.”

Gwynne scrie în continuare: „De nenumărate ori au fost folosite cu cea mai mare dezvăluire ca mijloc de a produce rezultate pe care ei înșiși nu și le-au dorit niciodată”. Acest lucru este cu siguranță adevărat. Nu există nicio îndoială că evreii din orașul Londra au vrut să provoace destrămarea Iugoslaviei și că au folosit auspiciile „Instituției Albert Einstein” de la Universitatea Harvard, Gene Sharp fiind facilitatorul. Manualul lui Sharp Otpor, o instrucțiune patetic-fictivă pentru „luptă non-violentă” care a culminat cu unul dintre cele mai violente episoade din istoria recentă a Pământului nostru, începând cu distrugerea Serbiei, dar terminând cu nenumărate sute de mii de morți și unul dintre cele mai mari programe de epurare etnică pe care le-am văzut vreodată.

Când ne gândim la destrămarea Iugoslaviei, la morți și la migrații, nu există nimeni care să fi vrut asta sau să fi prevăzut rezultatul, cu excepția evreilor care au inițiat-o. Vorbind astăzi cu acei tineri din Serbia care au adoptat cu atâta nerăbdare misiunea satanică a lui Sharp, nimeni nu și-a dorit rezultatul care a fost atins și, de fapt, a fost îngrozit să asiste la ceea ce au dezlănțuit. Ei au fost, ca și studenții de pretutindeni, doar instrumente involuntare și manipulate în marea schemă a altcuiva.

Gwynne din nou: „Vedem astăzi cum exploatarea oamenilor poate fi realizată cu o ușurință relativă, deoarece oamenii din întreaga lume civilizată sunt eliberați de drepturi și nu există nimeni care să stea între exploatatori și exploatați. Dacă privim înapoi în istorie, vom constata că dispariția acestei influențe intermediare nu a fost cu totul fortuită. . . [Există] fire ale unei conspirații create de oameni al căror obiectiv principal a fost să distrugă cu totul orice – regi, guverne sau instituții – care ar putea sta între ei și oamenii pe care i-ar exploata.”

„Protocoalele celebre pot fi sau nu autentice, dar chiar și cei mai sceptici trebuie să admită că sunt abstractul unei filozofii care poate fi diabolică, dar care este cu siguranță coerentă istoric și că în multe puncte importante ele nu doar anticipează, ci explică, unele dintre bolile de care suferă lumea în prezent”. Aș adăuga că guvernul și armata SUA au studiat pe larg acest document la acea vreme (în jurul anului 1920) și l-au declarat autentic.

Revoluțiile Lumii

Acesta este un subiect enorm care ar necesita o bibliotecă pentru a-i face dreptate. Voi atinge pur și simplu unele dintre revoluții și încercări revoluționare și care nu pot face decât să ofere o oarecare indicație asupra vastității, asupra conținutului și intenției acelor planuri. Voi omite așa-numita „Revoluție rusă” din această discuție pentru că merită propria expunere și, mai amenințător, ilustrează enorma brutalitate sălbatică a instigatorilor. Spun „așa-numita” revoluție rusă pentru că nu a fost în niciun fel rusă, ci a fost în întregime o revoluție evreiască împotriva Rusiei. Este posibil să nu fi scăpat de atenția cititorilor că o altă astfel de „revoluție” este în planificare astăzi – și de către aceiași oameni.

Știm deja despre Irak și Libia, cu guvernele și băncile centrale controlate de evrei, și vedem ce se întâmplă în Siria, Yemen și alte națiuni din apropiere. Principalele obstacole care încă împiedică controlul la nivel mondial sunt China, Rusia și Iran, așa că nu este o surpriză că tot veninul media actual este îndreptat împotriva acestor trei țări care trebuie fie preluate, fie distruse. Revoluțiile ar părea a fi un non-start. Evreii au încercat să lanseze o „revoluție a iasomiei” în China în urmă cu câțiva ani, singurul rezultat fiind ambasadorul american de atunci, Jon Huntsman, și-a pus coada între picioare și a alergat să se acopere de o mulțime furioasă din centrul Beijingului. Într-adevăr, sprijinul intern popular pentru lideri este foarte mare, cu cel puțin 80% în Rusia și 90%-95% în China și Iran. Acest lucru lasă al treilea război mondial ca singura soluție posibilă, una care, sperăm, ar distruge aceste trei națiuni în acest proces, lăsând câmpul liber pentru un nou guvern mondial.

„Lasă-i să mănânce cozonac” – Revoluția Franceză

Lord Acton, în Eseurile sale despre Revoluția Franceză, a scris „Lucru îngrozitor nu este tumultul, ci designul. Prin tot focul și fumul percepem dovada organizării calculate. Managerii rămân atent ascunși și mascați, dar nu există nicio îndoială cu privire la prezența lor de la început.”

Îmi amintesc de la liceu despre această parte a istoriei că țăranii s-au revoltat împotriva regalității și a clasei de elită, pentru diverse greșeli care au inclus lipsa hranei la marginea foametei – cea mai notabilă propagandă reprezentând care, ar fi comentariul de mai sus atribuit Mariei Antoaneta. – și lipsa de îngrijorare crudă a acesteia.

Se presupune că citatul de mai sus ar reflecta ignoranța reginei Marie-Antoinette față de condiția oamenilor, dar, deși i-a fost atribuit în mod obișnuit, nu există nicio înregistrare a acestor cuvinte care au fost rostite vreodată de ea. Ele apar în „Confesiunile” lui Jean-Jacques Rousseau, autobiografia sa, ale cărei prime șase cărți au fost scrise în 1765, când Maria Antonieta avea nouă ani. (Rousseau era evreu). Este demn de remarcat faptul că aceste cuvinte nu au fost niciodată citate de oponenții monarhiei în timpul Revoluției Franceze, dar păreau să dobândească o mare importanță simbolică în istoriile ulterioare, când istoricii pro-revoluționari au căutat să demonstreze uitarea și egoismul superiorului francez.

Cu toate acestea, Revoluția Franceză în sine produce dovezi serioase că nu a fost un eveniment spontan în niciun sens, ci a fost conspirată, planificată și executată de diferite partide în întregime pentru propriile lor scopuri. Nu este nevoie de mult cinism pentru a observa că acesta pare într-adevăr, cel puțin superficial, un caz de învinovățire a victimelor pentru crimă. Apare acum o parte semnificativă a istoriei care ne spune că lojile masonice și diferitele grupuri evreiești – atât internaționale, cât și în Franța – au planificat activ această revoluție.

Conform dovezilor istorice apărute, penuria de alimente din Franța la acea vreme a fost creată în mod intenționat pentru a declanșa Revoluția. Se susțin, și par substanțiale, că cerealele și alte stocuri de alimente au fost achiziționate de cei cu bani și scoase de pe piață – depozitate și ascunse – pentru a duce în mod deliberat populația în pragul foametei și, prin urmare, a promova o revoltă pe scară largă. Un grup de bancheri evrei a cumpărat și a pus în depozit întreaga recoltă de cereale a Franței și a refuzat să o lase pe piață cu orice preț. Oamenii literalmente nu aveau pâine de mâncare. Prin urmare, revoluția noastră. Așa cum scria Henry Ford într-unul dintre articolele sale: „Timp de cinci generații, lumea a trăit într-o lumină falsă despre care se presupune că a fost aruncată de Revoluția Franceză. Se știe acum că acea revoluție nu a fost Revoluția poporului francez, ci tulburările unei minorități care a căutat să impună poporului francez chiar Planul care este acum luat în considerare.

Poporul francez a fost cel care în cele din urmă a înlăturat așa-numita Revoluție Franceză. [Dar] Franța, ca rezultat al acelei tulburări a unei minorități bine organizate, a fost legată de controlul evreiesc de atunci.”

Micul motor care nu a putut – Emma Goldman și revoluția eșuată din SUA

Goldman a emigrat din Rusia în adolescență și în curând a început să promoteze diverse modele de societate bazate în primul rând pe cei doi piloni ai anarhiei politice și sexului promiscuu. Promovarea ei pe scară largă și excesiv de vocală a acestor idealuri ia adus lui Goldman eticheta de a fi unul dintre cei mai periculoși doi anarhiști din America. Scopul real al lui Goldman a fost de a promova o revoluție comunistă în SUA, urmând modelul pe care acești oameni l-au creat cu revoluțiile lor din Rusia, Ungaria, Germania și alte țări. Dar, în cele din urmă, Goldman nu a reușit atât de multă anarhie pe cât ar fi putut, mai ales pentru că a descoperit că era mai interesată de sex decât de politică. (12)

Goldman și iubitul ei Berkman (un fel de Bonnie și Clyde politic) au conspirat pentru a-l ucide pe președintele american de atunci William McKinley. (13) (14) Poliția nu a reușit niciodată să-o lege pe Goldman direct de uciderea lui McKinley, deși asasinul s-a întâlnit frecvent cu ea și a susținut că a acționat sub instrucțiunile ei.

Nu doar un președinte american a fost vizat de Goldman și grupul ei. Au încercat să ucidă alte câteva persoane publice, planul lor de a bombarda conacul lui John D. Rockefeller din New York eșuând doar pentru că bomba a explodat prematur, ucigând aproximativ o duzină de anarhiști în timp ce distrugea o mare parte din casa lui Goldman în acest proces.

Unul dintre anarhiștii lui Goldman, pe nume Carlo Valdinoci, a aruncat în aer fața casei procurorului general A. Mitchell Palmer din Washington, D.C., explodându-se și el în timpul procesului, când bomba a explodat prea devreme. (15) Și alte câteva încercări bune. (16) (17)

La acea vreme, SUA intrau în panică din cauza revoluției ruse și a altor revoluții europene și nu era oarbă la faptul că atât de mulți comuniști evrei migrau în SUA – mulți sub presiunea lobby-ului evreiesc care era deja suficient de puternic pentru a cere ca doar naționalitatea dintre acești imigranți să fie consemnat și nu faptul că erau fie evrei, fie comuniști.

În orice caz, frica acestor comuniști a fost punctul de plecare al macarthismului în SUA. Este adevărat că McCarthy a mers prea departe, dar America avea motive foarte întemeiate să aibă o teamă groaznică de comuniști și de incipienta lor revoluție comunistă internă.

Dar înșelăciunea de neiertat a fost că toată această frică și ură față de ceea ce erau de fapt comuniști evrei – în mare parte din Rusia – a fost subminată și transformată în Rusia însăși și URSS, în loc să rămână cu comuniștii, în primul rând evrei, care erau responsabili pentru întreaga mizerie din răsturnări în Europa pe o perioadă de 20 sau 30 de ani.

Un articol intitulat „Frica de disidență: cazul împotriva „roșilor”, de către procurorul general al SUA A. Mitchell Palmer, subliniază clar pericolele cu care se confruntă societatea, morala și religia SUA, căutând să le înlocuiască cu aceleași pervertite” valori” așa cum a făcut Bela Kun în Ungaria.

El afirmă în mod clar că „comunismul din această țară a fost o organizație de mii de străini care erau aliați direcți ai lui Troțki”, fără a menționa că Troțki era evreu și că toți acești „aliați direcți” erau și ei. În cele din urmă, totul a fost pus pe seama „Rusiei”, deși Rusia, ca țară, a fost nevinovată de Revoluția bolșevică impusă de Troțki și trupa sa de revoluționari evrei transportați acolo din SUA.

Alte revoluții americane

Andrew Jackson a fost de curând ales președinte, când a fost ținta unei tentative de asasinat a unui bărbat înarmat pe nume Richard Lawrence, care a mărturisit poliției că a fost „în legătură cu puterile din Europa”. În ciuda pericolului evident pentru viața sa, Jackson a refuzat să reînnoiască statutul băncii, iar datoria națională a SUA a ajuns la zero pentru prima și ultima dată în istoria națiunii.

Dar, ca răzbunare, președintele Băncii, Nicholas Biddle, un agent pentru Jacob Rothschild din Paris, a tăiat imediat toate finanțările pentru guvernul SUA și a aruncat țara într-o depresie profundă. Simultan, aceiasi bancheri au aruncat SUA intr-un razboi cu Mexic, exacerband foarte mult dificultățile economice și oferind din nou președintelui SUA ocazia de a-și clarifica gândirea. (18)

Incitarea bancherilor la războaie de clarificare în America a inclus războiul civil al SUA care, contrar credinței populare, nu era despre sclavie, ci despre controlul politic și financiar al SUA. Există dovezi mai mult decât ample că diviziunile severe din interiorul țării care au dus la războiul civil american au fost aplicate în mod deliberat SUA de către acești bancheri, care își îndeplineau avertismentul dat cu mai bine de zece ani mai devreme că neascultarea ar fi pedepsită prin meșteșug. și impunerea unui război civil.

Planul lor, care a reușit admirabil, a fost „să exploateze problema sclaviei și astfel să sape o prăpastie între cele două părți ale Republicii”, aruncând astfel noua națiune într-un amarnic război civil cu intenția de a se încheia cu doua slabe republici și ușor controlate în loc de una puternică.

Cancelarul Germaniei Otto Von Bismarck a susținut că bancherii europeni au fost responsabili pentru Războiul Civil American, afirmând că „Diviziunea Statelor Unite a fost decisă de înaltele puteri financiare ale Europei”, iar van Helsing a scris: „Motivele care au condus la acest război civil au fost aproape în totalitate datorită agenților Rothschild”, dintre care unul a fost George Bickly, care a convins statele Confederate de avantajele secesiunii de Uniune, precipitând astfel războiul civil american.

Toate textele de istorie americană atribuie războiul civil disputelor de sclavie, constituind una dintre cele mai mari minciuni și revizuiri istorice existente în orice națiune.

În orice caz, bancherii au reușit să-și incite la violență, iar Războiul Civil a fost declanșat asupra SUA, bancherii londonezi susținând Uniunea și bancherii francezi susținând Sudul. Toată lumea a făcut avere și până în 1861 SUA aveau datorii de 100 de milioane de dolari.

În acest moment, Abraham Lincoln a devenit noul președinte și i-a snobit pe bancheri emitând monedă guvernamentală americană cunoscută în mod popular sub numele de Greenbacks pentru a plăti facturile Armatei Uniunii fără a contracta datorii față de Rothschild.

La acea vreme, Times of London, controlată de Rothschild, scria: „Dacă acea politică răutăcioasă, care și-a avut originile în Republica Nord-Americană, ar deveni îndurată până la un punct fix, atunci acel guvern își va furniza proprii bani fără costuri. Își va plăti datoriile și va rămâne fără datorii. Va avea toți banii necesari pentru a-și desfășura comerțul. Va deveni prosper dincolo de precedentul din istoria guvernelor civilizate ale lumii. Creierul și bogăția tuturor țărilor vor merge în America de Nord. Acel guvern trebuie distrus, altfel va distruge fiecare monarhie de pe glob.”

Canada

Această istorie a fost în mare parte ștearsă și puțini chiar și în Canada sunt conștienți de „programul de violență și ipocrizie” al comuniștilor evrei din Canada, unde mișcarea [comunistă] era foarte strâns legată de puternicele organizații revoluționare din SUA.

Toronto și Winnipeg (orașe cu populație evreiască mare) aveau multe societăți bolșevice, dintre care membrii erau aproape în totalitate evrei ruși. Ei au organizat revolte extinse în multe orașe, aliniindu-și intenția revoluționară cu protestele fără legătură ale veteranilor de război.

Au creat suficientă violență încât protestele au trebuit în cele din urmă să fie încheiate cu o forță considerabilă din partea RCMP canadian. Programul lor s-a bazat pe o cerere pentru răsturnarea a ceea ce ei numeau „treimea blestemată a religiei (creștinismului), guvernului și capitalismului.” (19) (20)

Anglia și revoluția mondială

„Înainte să poată avea loc o revoluție în orice țară, trebuie făcută multă muncă pregătitoare. Mai întâi trebuie creată o situație revoluționară și, dacă condițiile naturale ale societății nu tind în această direcție, trebuie depuse eforturi pentru a le forța pe canalul potrivit pentru revoluție. Acesta este scopul socialiștilor și sindicaliștilor revoluționari din această țară.

Revoluționarii noștri, lucrând împreună cu revoluționarii străini, care sunt în principal evrei internaționali, trebuie să găsească modalități și mijloace de a crea în Marea Britanie o criză industrială de o asemenea amploare încât o revoluție va fi practic inevitabilă. Aceasta este problema imediată a mișcării revoluționare.” Este de remarcat faptul că o mare parte din direcția acestor revoluții comuniste pare să fi venit din Țările de Jos – care a fost întotdeauna o colonie evreiască.

După Revoluția Rusă, presa evreiască a arătat o afecțiune alarmantă față de ideologia comunistă din Anglia și a încurajat în mod deschis „o campanie periculoasă” de propagandă bolșevică. „A fost admis de către Troțki și dr. Hermann Gorter, autorul cărții „Revoluția mondială”, că planurile lor pentru o revoluție mondială nu ar putea avea succes atâta timp cât va exista un Imperiu Britanic unit.

Aceasta a fost și părerea lui Karl Marx. Problema organizatorilor internaționali ai revoluției constă în (a) cum să distrugă prosperitatea industrială a Marii Britanii și (b) cum să desființeze Imperiul Britanic.” Și, desigur, cele două războaie mondiale au realizat tocmai acest lucru. În primul război, Anglia a pierdut 40% din Imperiul ei, iar al doilea război a finalizat procesul cu Imperiul dispărut și Anglia confruntându-se cu faliment.

Anglia a fost cruțată din cauza relației incestuoase dintre Familia Regală Britanică și Rothschild (în primul rând), care au devenit parteneri în jefuirea lumii - în primul rând India și China, cu Familia Regală a Marii Britanii (în special Regina Victoria), participând la jefuirea angro. a Indiei și profiturile din travestirile cu opiu ale lui Rothschild și Sassoon.

Irlanda și Scoția au avut, de asemenea, perioade în care evreii au încercat să pună în practică teoriile lor bolșevice, dar nu au reușit.

Irlanda

Comuniștii evrei aveau o fixație ciudată asupra Irlandei ca punct focal al revoluției. Marx a scris: „Irlanda este fortăreața aristocrației pământești engleze. Exploatarea acestei țări nu este doar principala sursă a bogăției naționale, ci formează, de asemenea, cea mai mare putere morală a Angliei. Reprezintă, de fapt, dominația Angliei asupra Irlandei. Prin urmare, Irlanda este marele expedient, prin care aristocrația engleză își menține dominația în Anglia însăși.

Pe de altă parte, retrageți mâine armata și poliția engleză din Irlanda și veți avea imediat o revoluție agrară în Irlanda. Căderea aristocrației engleze în Irlanda, totuși, nevoile trebuie să implice și să conducă inevitabil la răsturnarea lor în Anglia. Prin aceasta condiția primordială pentru revoluția proletară din Anglia ar fi îndeplinită.”

„Pentru nicio țară, acest lucru nu este mai adevărat decât pentru Irlanda. Dacă Irlanda ar deveni independentă, Marea Britanie ar fi lovită până la temelie. Acum, prin urmare, este de datoria tuturor comuniștilor britanici să ceară independența completă a Irlandei și să ia toate măsurile necesare pentru a o realiza, iar pentru întreaga Internațională a treia aceasta este de cea mai mare importanță.

Din nou, Anglia este stânca pe care capitalismul este ferm înrădăcinat, bastionul capitalismului mondial, speranța oricărei contrarevoluții și a tuturor reacțiilor. Dar Irlanda este călcâiul lui Ahile al Angliei. Pentru revoluția de pe continentul european, deci pentru revoluția mondială, este o întrebare vitală ca capitala britanică să fie lovită acolo.”

Și, bineînțeles, banii evreiesti se revărsau în Irlanda pentru a încuraja o rebeliune politică care ar putea provoca destrămarea Marii Britanii. Irlandezii au suferit atât de mult din cauza evreilor, începând cu aproape depopularea Irlandei din cauza comerțului cu sclavi albi de catre evrei – un subiect pe care acum ei încearcă cu disperare să-l discrediteze ca pe un „meme antisemit”.

Scoţia

În afară de încercările de revoluție comunistă în Scoția, există cel mai neobișnuit fapt al „masoneriei scoțiene” care pare să-și ridice capul în locurile cele mai neobișnuite, inevitabil în legătură cu crimele evreiești. Unul dintre acestea a fost crearea băncii HSBC, cumva „creată în Scoția”, dar deținută și administrată în întregime de evrei.

David Sassoon a fost primul președinte al Consiliului, banca creată exclusiv pentru a spăla banii de droguri ai evreilor – o specialitate pe care o poartă cu mândrie și astăzi. Un alt astfel de este Jardine și Matheson, aparent fiind „evrei scoțieni” și puternic implicați în comerțul cu opiu, despre care chiar și enciclopediile evreiești ne spun că a fost „în întregime o afacere evreiască”.

Revoluția austriacă

Un avocat evreu din Budapesta, Ernst Bettelheim, a obținut finanțare de la Comintern pentru a înființa un Partid Comunist Austriac. Bettelheim și adepții săi plănuiau să preia controlul asupra principalelor centre nervoase ale guvernului Austriei, în timp ce Bela Kun și-a trimis armata comunistă maghiară la granița cu Austria (la doar două ore de marș de Viena), gata să invadeze pentru a-și sprijini camarazii. Cu toate acestea, în noaptea dinaintea revoluției planificate din iunie 1919, poliția austriacă a arestat toată conducerea comuniștilor austrieci, cu excepția lui Bettelheim.

Nu s-a lasat fără luptă; un grup de aproximativ 4000 de comuniști (majoritatea evrei) s-a adunat pentru a-i elibera pe lideri, dar s-a ofilit și a fugit sub focul poliției. Acesta a fost sfârșitul revoluției comuniste austriece, în esență sugrumată la naștere. Evreii din Viena au fost, de asemenea, în fruntea revoluției austriece anterioare din 1848, când plănuiseră schimbări masive în structura socială și politică a țării, precum și în bogăția evreilor austrieci.

Revoluția maghiară

Există o parte din istoria Ungariei care pare să primească puțină atenție, și aceasta este preluarea țării de către comuniștii evrei conduși de Bela Kun, care fusese puternic implicat cu bolșevicii evrei din Rusia.

În noiembrie 1918, Bela Kun, împreună cu alte câteva sute de comuniști evrei maghiari și cu finanțare uriașă de la bolșevicii evrei din Rusia, s-a întors în Ungaria și a format Partidul Comunist Maghiar. Kun a ajuns la putere în 1919 făcându-și o coaliție, dar imediat a trădat-o și a proclamat o dictatură a proletariatului cu el însuși ca dictator.

Unul dintre primele sale decrete a fost de a naționaliza aproape toată proprietatea privată și de a anunța că comerțul privat va fi pedepsit cu pedeapsa cu moartea. El a început imediat prin a confisca și naționaliza toată industria și pământul și a atacat religia în timp ce făcea mari eforturi pentru a submina și, de fapt, pentru a distruge toată moralitatea publică, precum și conceptele despre Dumnezeu și religie.

În urma unei populare încercări de lovitură de stat anticomunistă, o lună mai târziu, Kun a organizat un răspuns sub forma unei Terori Roșii, efectuată de poliția secretă și de unități în mare parte evreiești. Tribunalele Roșii au condamnat în mod arbitrar la moarte multe sute de maghiari de seamă. Evreul maghiar Georg Lukacs a scris o „Istorie și conștiință de clasă” în care a scris: „Am văzut distrugerea revoluționară a societății ca singura și singura soluție”.

„În calitate de comisar adjunct pentru cultură în regimul lui Bela Kun, Lukacs și-a pus în practică ideile demonice autodescrise în ceea ce a devenit cunoscut drept terorism cultural.” Ca parte a acestui terorism, el a instituit un program radical de educație sexuală în școlile maghiare. Copiii au fost instruiți în dragostea liberă, actul sexual, natura arhaică a codurilor familiei din clasa de mijloc, învechirea monogamiei și irelevanța religiei, care privează omul de toate plăcerile.

Și femeile au fost chemate să se răzvrătească împotriva obiceiurilor sexuale ale vremii, angajându-se într-o promiscuitate deschisă. Scopul lui Lucacs în promovarea libertății în rândul femeilor și copiilor a fost distrugerea familiei, instituția de bază a creștinismului și a culturii occidentale”. Acești „comuniști” știau că, dacă ar fi putut distruge morala sexuală tradițională a Occidentului, ar fi făcut un pas uriaș spre distrugerea culturii occidentale în sine – și acesta ar fi fost scopul definitiv.

Potrivit autorului și istoricului Brenton Sanderson, „evreii implicați în aceste regimuri comuniste au fost angajați în acțiuni opuse popoarelor și culturii tradiționale ale acestor societăți, menținându-și de obicei propriile angajamente etnice”. Cu alte cuvinte, distrugerea societății, a moravurilor și a religiei a fost rezervată neevreilor, în timp ce evreii au rămas ca înainte.

Bela Kun a fost cu siguranță unul dintre cei mai disprețuitori „revoluționişti” evrei care au apărut vreodată. Din fericire pentru Ungaria, regimul comunist al lui Kun a pierdut tot sprijinul când armata română a mărșăluit în Ungaria și a ocupat Budapesta.

Regimul lui Kun s-a prăbușit și a fost înlăturat de la putere după aceasta, iar Kun și adepții săi comuniști au fugit în Austria, apoi în Rusia, jefuind numeroase comori de artă și toate stocurile de aur ale Băncii Naționale a Ungariei când au plecat.

În rândul populației maghiare, toate aceste evenimente au dus la un sentiment profund de antipatie față de evrei, deoarece majoritatea membrilor guvernului lui Kun erau evrei. Sentimentele au fost atât de puternice încât au dus la un val de represalii în care au fost executați mulți comuniști evrei.

Ar fi ușor, așa cum cred că se face prea des, să dai vina pe aceste represalii pe sentimentele de „antisemitism”, dar atât dovezile, cât și logica ar indica că epurările au fost îndreptate împotriva asupritorilor răi și sălbatici, mai degrabă decât să se bazeze pe rasă sau religie. Nu cunosc dovezi că resentimentele erau împotriva evreilor pentru că sunt evrei, ci mai degrabă împotriva unor anumiți oameni pentru încercarea de distrugere a țării, societății, moravurilor și religiei lor.

Am făcut referire la asta odată într-un alt articol și am fost atacat cu amărăciune de întregul trib Hasbara, o persoană susținând că Ungaria a avut doar „câteva luni de neliniște ușoară”. Din păcate, maghiarii au suferit aproximativ doi ani întregi de cele mai intense atacuri sociale, pe care puține țări le-au experimentat.

Un fost prim-ministru maghiar, M. Huszar, redactorul revistei Nenzeti Ujsag, a declarat cu tărie că „bolșevismul din Ungaria poate fi explicat numai prin faptul că forța sa mișcătoare era solidaritatea tenace și secretă a evreilor”.

Este demn de remarcat faptul că Gwynne i-a identificat pe evreii khazarieni drept instigatori ai tulburărilor din Ungaria: „O anumită rasă de evrei, Khozar (Khazar), a avut un rol proeminent în această mișcare.

Bela Kun, liderul bolșevicilor maghiari, era evreu și aproape toți miniștrii săi, precum Friedlander, Wertheim, Dorscak și Kohn, erau și ei.

Campania condusă de bolșevici împotriva Ungariei a fost „extraordinar de răuvoitoare și de răspândită”. „Evreii lui Bela Kun, importați din Rusia, au comis atrocități îngrozitoare în timpul mandatului lor și, la expulzarea lui, au avut loc câteva masacre sporadice organizate de ofițeri maghiari înfuriați, ale căror femei fuseseră maltratate rușinos.

Dar Guvernul a făcut și face tot ce i-a stat în putere pentru a controla orice astfel de excese. În ciuda acestui fapt, ziarele pro-bolșevice din Europa, inclusiv cele din Anglia, au fost inundate de relatări groaznice despre atrocitățile comise de maghiarii anti-bolșevici”. Poveștile cu atrocități, ca toate astfel de povești pe care evreii le promulgă atât de des, s-au dovedit toate a fi false.

Tulburări în Germania

Odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, capturi de putere inspirate de comuniști au fost văzute în toată Germania. Cele mai semnificative dintre acestea au fost ascensiunea spartacistă a Berlinului și înființarea unei republici sovietice în Bavaria.

Cărțile de istorie ne spun că a avut loc un eveniment minor în Germania în care un „grup dizident” a preluat Reichstag-ul, dar nu se știe pe scară largă că persoanele implicate, conduse de Rosa Luxembourg, erau toți evrei comuniști. Rosa Luxemburg a fost o revoluționară mult mai urâtă decât este portretizată de obicei. Este adevărat, lovitura lor de stat a fost de scurtă durată și au fost evacuați și uciși după doar câteva zile, dar asta poate indica doar că și-au supraestimat puterea și sprijinul și și-au exagerat mâna.

Această „revoluție” – în realitate, o lovitură de stat în stilul lui Lenin – s-a stins destul de repede, deși aproximativ 1200 de oameni au murit în timpul unei săptămâni de lupte de stradă. Luxemburg și Liebknecht s-au ascuns cu un al treilea tovarăș, Wilhelm Pieck. Nu a trecut mult până când armata i-a urmărit. Luxemburg și Liebknecht au fost uciși la scurt timp după aceea.

O a doua lovitură de stat inspirată de comuniști în Bavaria a avut un succes mult mai mare. A început cu preluarea puterii de către un Kurt Eisner. Ca de obicei, forța era necesară: „o mișcare de soldați țărani obosiți de război și antiprusacieni l-a adus la putere pe liderul local al U.S.P., Kurt Eisner” în noiembrie 1918 (Franz Borkenau, Comunismul Mondial). Alegerile organizate în ianuarie au arătat că independentul radical al lui Eisner a avut un sprijin popular minim. Eisner a fost presat să demisioneze și se pare că ar fi făcut-o, dacă nu ar fi fost asasinat mai întâi.

Bolșevicii evrei au fost implicați în Germania de la început. Lenin „a trimis o echipă dintre cei mai capabili revoluționari ai săi să se infiltreze în Germania: Karl Radek, unul dintre cei mai puternici oameni din Komintern; Nikolai Bukharin, comandantul secund al Komintern; Christian Rakovsky, un bulgar care a fost semnatar la înființarea Comintern-ului; și un om misterios pe nume Ignatov, care probabil era Alexander Shpigelglas, un funcționar al Departamentului de Externe al Ceka, care avea un evidenț al asasinatelor din timpul Terorii...”

În toată Germania urmau să fie înființate republici sovietice independente, iar acestea dădeau toate semnele. a politicii de revoluție mondială a evreilor – dezintegrarea statului, subversiunea autorității, distrugerea societății, a moravurilor și a religiei.

Războiul civil spaniol – 1936-1939

Generalul naționalist Francisco Franco a condus o rebeliune împotriva guvernului din Spania. Țara era profund divizată, cu socialiști, comuniști și liberali care luptau pentru guvern, cu naționaliști, conservatori și Biserica Catolică în favoarea lui Franco. Războiul a devenit un război proxy între naționalism și globalism. Germania, Portugalia și Italia au oferit ajutor militar lui Franco, în timp ce sovieticii comuniști au trimis arme guvernului spaniol.

Komintern-ul a trimis voluntari să lupte pentru regimul spaniol. Ca de obicei, luptătorii comuniști evrei au comis atrocități groaznice împotriva civililor, cum ar fi incendierea soțiilor și copiilor ofițerilor naționaliști după ce i-au stropit cu benzină. Comuniștii au fost atât de hotărâți să înlăture creștinismul încât au violat călugărițe, au torturat preoți și au dat foc bisericilor cu credincioșii încuiați înăuntru.

Revoluția portugheză

Aici, din nou, există dovezi copleșitoare că forța din spatele Revoluției a fost francmasoneria evreiască europeană. Dr. Friedrich Wichtl, în cartea sa Weltfreimatterei, Welt Revolution, Welt-republik, spune: „Unii cititori ne pot întreba care au fost atunci acele cercuri care au contribuit cel mai mult la căderea familiei regale portugheze?

Sunt familiile conducătoare ale soților Castro, Costas, Cohen, Pereiras, Ferreiras, Teixeiras, Fonsecas etc. Au multe ramuri răspândite în afară de Portugalia, de asemenea în Spania, Olanda, Anglia etc., și în America, unde ocupă. pozitii proeminente. Toți sunt înrudiți unul cu celălalt, toți sunt uniți prin legăturile reciproce ale Francmasoneriei [evreiești] și . . . Alianța Israelită Universală”.

Caracterul violent anti-creștin al Republicii, în special la începuturile sale, este prea cunoscut pentru a avea nevoie de recapitulare.

Revoluția Turcă

Revoluția turcă a fost adevăratul clopot de moarte al Imperiului Turc și a fost, în mod evident, aproape în întregime opera unei conspirații masonico-evreiești. Următorul citat din cunoscuta revistă masonică franceză Acacia (octombrie 1908, nr. 70) explică succint ceea ce se întâmpla: A fost fondat un Comitet secret al Tinerilor Turci, iar întreaga mișcare a fost condusă din Salonic, ca oraș care avea cel mai mare procent de populație evreiască din Europa – 70.000 de evrei dintr-o populație totală de 110.000 – a fost special calificat în acest scop.

La acea vreme existau multe loji francmasoni evrei în Salonic sub protecția diplomației europene. Sultanul era lipsit de apărare împotriva lor și nu și-a putut împiedica propria cădere. Evreii din Constantinopol erau strâns legați de cei de la Moscova și Budapesta și au urmat terorismul și intimidarea de orice fel.

Wikipedia și multe cărți de istorie numesc acum acest eveniment „Războiul de Independență al Turciei”, cu suficiente fapte istorice înclinate pentru a îngropa pentru totdeauna adevărul a ceea ce sa întâmplat cu adevărat. Dar din faptele evenimentelor reiese clar că scopul a fost crearea unui stat iudeo-turc care să subjugă multe alte populații din Imperiul Turc.

Revoluția mongolă

Astfel, revoluțiile comuniste evreiești au eșuat în Ungaria, Austria și Germania. Au eșuat și în Finlanda și țările baltice, separatiștii i-au învins pe comuniști și au înființat guverne independente necomuniste. Dar ce a scăpat de atenția lumii a fost instaurarea celei de-a doua dictaturi comuniste din lume în țara independentă Mongolia.

Spre deosebire de capturile întâmplătoare de putere din Europa, impunerea puterii evreiești bolșevice asupra Mongoliei a fost atent planificată. În primul rând, un număr mic de mongoli au fost instruiți în teoria și practica comunistă la Moscova și Irkutsk.

Acești mongoli comuniști au înființat Primul Congres al Partidului Popular Mongol la Kyakhta, chiar la nord de granița cu Mongolia, și au proclamat un guvern de revoluție provizorie. Apoi, comuniștii mongoli au format o minusculă armată mongolă, iar în 1921 această forță minusculă a mărșăluit în Mongolia.

Armata Roșie a urmat de aproape, ceea ce a garantat victoria a ceea ce altfel ar fi fost mișcarea a câteva sute de nemulțumiți. Armata Bolșevică Roșie se afla acum în Mongolia și a folosit tehnici standard pentru a prelua puterea totală sub pretextul autodeterminării naționale. Republica Populară Mongolă va fi primul stat satelit sovietic. Nu a fost si ultimul.

Revoluția comunistă chineză incipientă

Bolșevicii ruși erau extrem de interesați de China, iar Lenin și Troțki vedeau China ca un loc în care puteau da o altă lovitură așa cum o făcuseră Mamei Rusia. Pentru a-și promova interesele, l-au trimis pe Gregory Voitinsky în China pentru a lua legătura cu intelectualii de stânga, în special cu Chen Duxiu. Procesul real de formare a noului Partid Comunist poate fi atribuit în mare parte influenței lui Voitinsky.

China a avut într-adevăr propria sa revoluție, dar în cele din urmă a fost comandată de propriul popor care a vrut să salveze China mai degrabă decât să o distrugă. Din fericire, au reușit. Ceea ce i-a propus Voitinsky lui Mao a fost în esență același program care fusese urmat de evreii din Rusia – care a fost exterminarea întregii clase de mijloc, a clasei educate, a celor bogați, a clasei comerciale, lăsând doar o mică elită (controlată de evrei). și sute de milioane de țărani nefericiți.

Motivul pentru care marca chinezească de „comunism” este atât de diferită de toate celelalte a fost că Mao a respins mai mult sau mai puțin în totalitate sălbăticia evreilor. Singurul său punct de acord a fost în dorința de a elimina o mare parte a structurii de clasă, care a fost cauza „revoluției culturale” din China și Mao a trimis profesori educați să lucreze la ferme.

Încă de la eșecul versiunii evreilor despre comunism în China, ei l-au înfățișat necontenit pe Mao ca pe un monstru rău, nereușind să remarce că singurele sale „crime” au fost în urma prescripțiilor acelorași evrei.

De remarcat sunt acuzațiile vechi de zeci de ani conform cărora Mao a ucis milioane de chinezi, Mao nu a ucis niciodată pe nimeni. Mai târziu, evreii au aplicat Chinei mai multe embargouri alimentare la nivel mondial, apoi au atribuit decesele rezultate din foamete ca un indiciu al inumanității lui Mao.

Propaganda este ușoară când controlezi mass-media.

Unul dintre actele acelei „revoluții” a fost expulzarea tuturor evreilor din China, lucru care cu greu poate fi criticat atunci când ne gândim la pagubele și umilirea de neconceput pe care acești evrei le-au provocat țării. Multe zeci de mii de evrei au fost expulzați imediat de Mao după preluarea puterii, aceste expulzări neavând legătură cu faptul că victimele erau evrei etnici.

În schimb, era legat în primul rând de devastarea Chinei de către franciza lor exclusivă pentru importul de opiu în China sub protecția armatei britanice. Și, ulterior, folosindu-și profiturile din opiu pentru a cumpăra cea mai mare parte din Shanghai și multe alte orașe, precum și folosind aceleași profituri pentru a ajuta la finanțarea invaziei japoneze a Chinei.

Evreii s-ar fi putut, fără îndoială, să se fi simțit „persecuți”, dar asta servește doar la banalizarea uneia dintre cele mai mari crime împotriva umanității pe care le-a fost comise unei țări – eviscerarea persistentă a țesăturii sociale a unei întregi națiuni prin impunerea forțată a unui drog mortal care dă dependență. – în acest caz în întregime de către evrei.

Ca o notă de încheiere cu privire la acest punct, multe website-uri evreiești laudă bogăția și virtuțile Sassoons, Kadoories, Hartungs și altele, fără să-i pese să precizeze sursa criminală malefică a marii lor bogății.

Scrierile dlui Romanoff au fost traduse în 32 de limbi, iar articolele sale au fost postate pe peste 150 de site-uri de știri și politică în limbi străine din peste 30 de țări, precum și pe peste 100 de platforme în limba engleză. Larry Romanoff este un consultant de management pensionar și om de afaceri. A deținut funcții de conducere în cadrul unor firme internaționale de consultanță și a deținut o afacere internațională de import-export. A fost profesor invitat la Universitatea Fudan din Shanghai, prezentând studii de caz în afaceri internaționale la cursurile EMBA de nivel superior. Domnul Romanoff locuiește în Shanghai și scrie în prezent o serie de zece cărți legate în general de China și Occident. El este unul dintre autorii care contribuie la noua antologie a lui Cynthia McKinney „When China Sneezes”. (Cap. 2 — Confruntarea cu demonii).

Arhiva sa completă poate fi văzută la

https://www.bluemoonofshanghai.com/ și https://www.moonnofshanghai.com

El poate fi contactat la:

2186604556@qq.com

Note

(1) Este timpul să democrația la gunoi – Partea 1 – Originea

https://www.bluemoonofshanghai.com/politics/2323

(2) Arthur Koestler; Al treisprezecelea trib

https://www.bluemoonofshanghai.com/wp-content/uploads/2022/05/ARTHUR-KOESTLER-THE-THIRTEEN-TRIBE.pdf

(3) Arthur Koestler; Al treisprezecelea trib

https://www.amazon.com/Thirteenth-Tribe-Arthur-Koestler-ebook/dp/B00CP4314 6

(4) Adevărul despre khazari (faptele sunt fapte)